S-a întors la mine, dar s-a întors pentru ea, s-a întors pentru a mă face să simt din nou gustul eşecului..
Dar tu copil, tu m-ai readus în lumea simţirilor, în lumea responsabilităţilor emoţionale, a sentimentelor sincere şi a incertitudinii ce te face să trăieşti cu adevărat. Tu copil, m-ai ajutat să trec peste, tu copil m-ai înţeles, mi-ai acceptat indisponibilitatea emoţională, tu copil mi-ai fost sprijin atunci când aveam cea mai mare nevoie.. fără să ştii însă dacă îţi va fi recompensat efortul..
Judecam fetele de vârsta ta.. nu puteam crede că mă voi regăsi în tine, nu credeam că mă poţi aduna, că mă poţi înţelege... şi în cele din urmă iubi. Nu credeam că pot exista atâtea sentimente într-un copil atât de zburdalnic şi zâmbăreţ.
Am preferat să nu văd un sfârşit al relaţiei, crezând că asta duce la inevitabilul eşec.. Am refuzat să îmi accept ideile raţionale şoptindu-mi că suntem prea diferiţi.. am refuzat.. sau poate nu am avut puterea de a recunoaşte..
Eşti încă prea tânără să merite să te schimbi pentru mine, eşti mult prea tânără să renunţi la tine pentru cineva, frumoaso... mult prea tânără. Mai ţii minte când îmi lăsai bileţele în buzunarul jachetei în care îmi scriai fără sens pentru a-mi ţine mintea ocupată?
Mai ţii minte când ai fost la cursurile mele doar pentru a lua notiţe pentru mine doar pentru că eu nu eram capabil să dau ochii cu lumea? Iar eu nu ştiam nimic din ce faci tu?
În mintea mea erai doar o copilă.. care făcuse o pasiune pentru mine.. o copilă ce nu avea de unde să ştie ce înseamnă iubirea, ce înseamnă o relaţie..
Ai avut răbdare să trec peste, ai avut atâta răbdare încât adeseori mă întreb câtă iubire puteai să ai de împărtăşit..
Mi-a luat mult să te cunosc, mi-a luat mult să te văd cu adevărat, să înţeleg tot ce făceai tu pentru mine.
Te-a surprins prima mea invitaţie la ceai, te-a surprins atitudinea mea.. aşa cum m-a surprins şi pe mine să îmi dau seama câte faci pentru mine.. cât de frumoasă poţi fi când îmi cânţi la telecomandă să mă bine-dispui, când îmi închizi monitorul şi îmi pui mâinile la ochii şi îmi reciţi un nou poem învăţat..
În acea seară am început să mă simt atras de tine. Moralul meu ridicat te-a transformat şi pe tine.. ţi-ai pierdut inocenţa, ţi-ai abandonat zburdălnicia, aura de copil neştiutor... şi deodată erai femeia care se vroia iubită, femeia care îşi folosea farmecele, femeia care credeam că nu poate exista într-un copil.
Ţi-am simţit lacrimile când te-am sărutat prima oară, te-am simţit geloasă când am redevenit receptiv la oameni, te-am simţit slabă când te-am strâns în braţe, te-am simţit puternică când te-am luat de mână în faţa lor, te-am simţit iar copilă când ai greşit, te-am simţit plină de iubire când te-am iertat.
Mi-aş fi dorit să-ţi fi putut spune toate astea..
Şi totuşi, nu ştiu dacă te-am iubit cu adevărat.. sau am găsit în tine refugiul după Ea..
