Retrăiri

Cu o acadea mare în buzunarul sacoului, cu gulerul ridicat și bărbia în fular aveam să-mi satisfac pentru a mia oară slăbiciunea pentru Ele..

    O așteptam în frig fără ca ei probabil să-i pese. Știa că oricât ar fi întârziat, tot acolo m-ar fi găsit.. știa că sunt încă la fel de slab.

 

"…..Bună,…… Ești?.....

…Știu că ești … și că probabil nu vrei să mă auzi, dar vreau să te văd…"

Am închis. Tremuram deja.

Sună iar..

Încerc puternic să mă abțin să răspund.. dar îmi pierd privirea în poza apelului… ea, cu părul în ochi, dimineața târziu, zâmbindu-mi…

Răspund…:

"… mi-e dor de tine…" (pentru câteva secunde niciunul nu mai spunem ceva, eu realizez că m-am pripit iar cu vorba…, și ea știe că-mi regret cuvintele.. și cred că știe și că au fost sincere…)

"și mie…" (îmi răspunde)

Eu: "poate n-ar trebui să…" (și mă întrerupe) Ea: "m-am despărțit de el…"

Eu: "nu vreau să știu, îmi pare rău!" (Încercând să găsesc în mine motivația de a-i închide)

Ea: "am nevoie de tine, te rog!" (și începe să plângă…)

 

Deși știa că așa avea să mă convingă, dar vreau să cred că nu a făcut-o pentru a mă convinge.

Am simțit-o sinceră și într-adevăr afectată emoțional.. Nu era nevoie să-mi spună mai mult decât acel "bună" de început.. că știam în ce stare e, și ce voi face eu.

 

    Zeci de minute mai târziu coboram dintr-un taxi ce m-a furat cu câțiva lei, în parcarea unde o așteptam mereu..

Frig, fulgi mari, frustrat de lipsa de reacție la furtul cu maimuța, acadeaua inconfortabil de mare în buzunar, o așteptam.

Surprinzător pentru mine, nu a mai întârziat, în pași grăbiți a ajuns la fix.

Era stropită pe cizme, … s-a grăbit… nespecific ei… și deja mă pierd în deducții…

Îmi sare în brațe și începe să plângă..

Cu o mână pe spatele ei, o lipesc mai bine de mine..

Cu cealaltă mână, îi apăs ei capul pe gâtul meu, și plânge.

Îi mângâi părul ud de la zăpadă și simt cum mi se umezește fularul..

 

Aroma de trandafir din ceaiul ales de mine avea să-i placă.. Deși acum, e singurul ceai ce îmi displace..

Componența bruschetelor avea să o dea pe sacoul meu și pe eșarfa ei.. dar fără ca măcar să-i pese..

 

    Pentru altă mia oară.. avea să-mi adoarmă iar în brațe, și pentru aceeași mie oară, avea să se trezească în patul meu cu ceaiul cald, oul fiert, pachețelul cu unt și borcanul cu miere pe noptieră.

Lipsea însă de data asta floricica în pahar și post-it-ul colorat cu ce-și dorea să audă.

În schimbul post-it-ului colorat, acum un post-it clasic, galben-crem: "Bună dimineața!, Poftă bună!, Cheile sunt în ușă, lasă-le în poștă" și în schimbul floricelei.. acadeaua ce am uitat să i-o dau cu o seară în urmă..

 

Am dormit prost, căci am dormit pe canapea. Am plecat de dimineață să o evit, deși era ziua mea liberă. Am rugat același prieten să meargă la mine și să-mi șteargă orice urmă a prezenței ei și să nu-mi spună nimic, să-mi bage lenjeria în care a dormit ea, la spălat.. să nu-i mai simt nici mirosul.

Știu că mi-a scris post-it-uri, știu că mi-a lăsat un sărut pe oglinda dulapului, știu că mi-a lăsat scrisoare în buzunarul unui palton.. dar că nu vroiam să am certitudinea că a făcut toate astea.

 

    A adormit plângând după ce i-am spus că vreau să încetăm orice legătură dintre noi.

M-a forțat să o îndepărtez.

Mi-a zis că a fost o proastă că a plecat de lângă mine, că acum nimeni nu o înțelege și că nimeni nu a înțeles-o așa cum am înțeles-o eu, și că nimeni nu a mai făcut-o să se simtă atât de specială cum am făcut-o eu..

Mi-a confirmat doar ceea ce am simțit la ea înainte de ultimul ei prieten și ce orgoliul nu a lăsat-o să-mi spună atunci..

 

Aveam să-mi petrec săptămâna izolat, să încerc să-mi stăvilesc iar trăirile ce prezența ei mi le tot generează.. Aveam să-mi pierd o altă săptămână din viață singur, în căutarea liniștii.

Alt sfârșit.

Aveam să o regăsesc pe Ea într-o altă fascinantă domnișoară.

Fermecată de mine de când am ajutat-o în ceainărie să facă puzzle-ul cel mare cu bolta cerească..

Eram acolo pentru aroma de confort, pentru liniștea ce nu o mai găseam de mult, pentru turta dulce cu gem și zahărul brun în ceai.. pentru a-i spune unei prietene cât de dor îmi e de Ea.

Însă am sfârșit ajutând o frumoasă și timidă domnișoară în asamblarea bolții cerești, aratându-i constelațiile ce pot fi văzute și de noi pe cerul nostru, povestindu-i legendele unora din ele , fizica creării lor așa cum o cunoaște știința modernă, deși nu neapărat și cea adevărată..

Nu știam dacă să mă opresc sau nu, nu știam dacă să continui să o impresionez, știind că aveam să găsesc într-un sfârșit și în ea o altă parte din Ea..

Lucrurile au degenerat, buna mea prietenă ce avea să mă consoleze, văzând că socializez, m-a lăsat în pace - și-a găsit o carte să frunzărească ca mai apoi să își găsească companie la o altă masă cu prieteni proaspăt veniți.

Nu putea avea pretenții de la mine, nimeni în afară de Ele nu poate avea..

Prietenii pe care îi am, știu asta și îi respect pentru că mă acceptă așa..

Au trecut luni de zile de atunci..

Am sărutat-o sub Podul cu Lanțuri pe Millenium 2. Am strâns-o în brațe lângă ceasul de marmură neagră ce o fascinează.. și a cărui mister l-am dezlegat în mai puțin de jumătate de oră spre surprinderea domnișoarei mele și a celor prezenți la admirarea monumentului. Am ținut-o de mână când s-a trezit la 170 de metri în aer într-un leagăn din lanțuri cu Dunărea în orizont.. I-am șters lacrimile când avea să-și ceară scuze pentru ceea ce urma să devină începutul sfârșitului nostru... Am iubit-o în patul în care aveam să-mi aflu următorul eșec..

Aceleași vorbe false, același bun-simț în exces. Aceleași "nu tu ești de vină..", "meriți ceva mai bun..".. De parcă nu eu îmi aleg ce consider că merit.. Și de parcă poate fi doar vina unuia.. într-o relație..

Raționamentul îmi distruge ușor ușor și ultima fărâmă de încredere în sine.. și nu raționamentul meu.. ci raționamenul pe care noi, oamenii, îl punem în sentimente. Raționamentul pe care Elele îl lăsau să le altereze sentimentele , nenorocitul acela de raționament ce n-ar trebui să mai existe între doi îndrăgostiți..

Toți îmi spun la fel..: "Dragostea nu durează o veșnicie.."

Alții au chiar mai mult tupeu: "Fluturașii trăiesc doar trei luni.. iubirea 3 ani..".. de parcă fluturașii sau iubirea sunt mărimi scalare..

Să nu vă așteptați la fericire de prea lungă durată dacă vă limitați de pe acum cu astfel de idei..

La mine durează încă (de) o veșnicie..

Le-am iubit pe toate, pe toate în felul lor, și încă le mai iubesc..

Aici avea să-mi înceapă și credința în nefericire..

Acum culcat pe o parte, cu degetele înghețate pe telefon, privind sec la câinii de la baza pârtiei pustii - cum se joacă în zăpadă.. cu picioarele amorțite de efort.. îmi termin postul întrebându-mă..?!:

Oare cineva mă poate iubi mai mult de câteva luni?

Frumoaso

Erai o copilă.


     S-a întors la mine, dar s-a întors pentru ea, s-a întors pentru a mă face să simt din nou gustul eşecului..

     Dar tu copil, tu m-ai readus în lumea simţirilor, în lumea responsabilităţilor emoţionale, a sentimentelor sincere şi a incertitudinii ce te face să trăieşti cu adevărat.

     Tu copil, m-ai ajutat să trec peste, tu copil m-ai înţeles, mi-ai acceptat indisponibilitatea emoţională, tu copil mi-ai fost sprijin atunci când aveam cea mai mare nevoie.. fără să ştii însă dacă îţi va fi recompensat efortul..

     Judecam fetele de vârsta ta.. nu puteam crede că mă voi regăsi în tine, nu credeam că mă poţi aduna, că mă poţi înţelege... şi în cele din urmă iubi. Nu credeam că pot exista atâtea sentimente într-un copil atât de zburdalnic şi zâmbăreţ.

     Am preferat să nu văd un sfârşit al relaţiei, crezând că asta duce la inevitabilul eşec.. Am refuzat să îmi accept ideile raţionale şoptindu-mi că suntem prea diferiţi.. am refuzat.. sau poate nu am avut puterea de a recunoaşte..

     Eşti încă prea tânără să merite să te schimbi pentru mine, eşti mult prea tânără să renunţi la tine pentru cineva, frumoaso... mult prea tânără.

     Mai ţii minte când îmi lăsai bileţele în buzunarul jachetei în care îmi scriai fără sens pentru a-mi ţine mintea ocupată?
Mai ţii minte când ai fost la cursurile mele doar pentru a lua notiţe pentru mine doar pentru că eu nu eram capabil să dau ochii cu lumea? Iar eu nu ştiam nimic din ce faci tu?

     În mintea mea erai doar o copilă.. care făcuse o pasiune pentru mine.. o copilă ce nu avea de unde să ştie ce înseamnă iubirea, ce înseamnă o relaţie..

     Ai avut răbdare să trec peste, ai avut atâta răbdare încât adeseori mă întreb câtă iubire puteai să ai de împărtăşit..
Mi-a luat mult să te cunosc, mi-a luat mult să te văd cu adevărat, să înţeleg tot ce făceai tu pentru mine.

     Te-a surprins prima mea invitaţie la ceai, te-a surprins atitudinea mea.. aşa cum m-a surprins şi pe mine să îmi dau seama câte faci pentru mine.. cât de frumoasă poţi fi când îmi cânţi la telecomandă să mă bine-dispui, când îmi închizi monitorul şi îmi pui mâinile la ochii şi îmi reciţi un nou poem învăţat..

     În acea seară am început să mă simt atras de tine. Moralul meu ridicat te-a transformat şi pe tine.. ţi-ai pierdut inocenţa, ţi-ai abandonat zburdălnicia, aura de copil neştiutor... şi deodată erai femeia care se vroia iubită, femeia care îşi folosea farmecele, femeia care credeam că nu poate exista într-un copil.

     Ţi-am simţit lacrimile când te-am sărutat prima oară, te-am simţit geloasă când am redevenit receptiv la oameni, te-am simţit slabă când te-am strâns în braţe, te-am simţit puternică când te-am luat de mână în faţa lor, te-am simţit iar copilă când ai greşit, te-am simţit plină de iubire când te-am iertat.

Mi-aş fi dorit să-ţi fi putut spune toate astea..



     Şi totuşi, nu ştiu dacă te-am iubit cu adevărat.. sau am găsit în tine refugiul după Ea..

Alt început

Vroiam să cred că nu mă pot abţine, că nu am pe deplin control asupra mea...

Dar o suferinţă peste puterile tale, te forţează să realizezi, să accepţi adevăruri pe care le negai, sau nu le puteai vedea..

Treci peste un eşec emoţional.. juri că nu o să mai ajungi în aceeaşi situaţie, că o să ai mai multă grijă, că nu o să mai faci aceleaşi greşeli... Şi totuşi..  îţi aduci aminte de jurământ la următorul eşec..

Nu e ceva independent de noi.. e ceva conştient ce noi continuăm să îl ignorăm pentru plăcerea de moment.
Cine îşi strică dispoziţia renunţând la o potenţială relaţie care deja generează o infinitate de fluturi, doar pentru ideea că se va sfârşi dureros.
Nimeni!

Şi dacă eşti prea sentimental, eşecul tot apare la un moment dat. Nimeni nu va rămâne ca la început într-o relaţie... iar dacă nu poţi şi tu să te schimbi odată cu partenerul.. se va termina ca de fiecare dată - dureros.

Şi uite că am reuşit să mă mint iar... şi să cred iar.. că totuşi, perfecţiunea există...
Revenind la acelaşi început greu.

Nu ţi-am reproşat nimic.. pentru că erai frumoasă ca la început, mă atrăgeai ca la început.. şi vroiam... vroiam să cred a fost vina mea. Sau poate am găsit-o doar pe Ea în tine..

 Şi iar mă mint... iar mă mint că nu se va mai întâmpla iar.. şi iar am să fug..

Bohemian girl.. (II)

[...]

A fost o dimineaţă plină de îndoieli.
Merg..
Nu, nu mai merg... aşteptând artistul din mine să-şi arate măiestria în arta persuasivităţii..
Şi totuşi nu îi iese.. îmi dau seama de minciuna ce eram pe cale să o cred să nu mai plec..

Mă duc!
În fond e o fată.. una cu mai multă siguranţă pe sine... bine, şi cu un stil vestimentar mai aparte, şi cu un chip cu trăsături mai profunde..
Cum pot găsi acea Ea specială dacă se pare - sunt intimidat de elele mai speciale..

Realizez că în scurta luptă interioară, degetele mi-au transpirat, inima îmi bate puternic şi picături de lapte îmi picură pe mine de pe bărbie... în jurul castronului lapte.. Dau să ridic lingura cu lapte şi cereale însă nu apuc să o deplasez că dau laptele pe lângă. Tremur violent.
Nu poate avea legătură cu Ea. Nu..

Mă ridic în picioare şi simt cum mi se reoxigeneaza muşchii. Mă las înapoi în scaun nesimţindu-mă sigur pe picioarele mele.
Sunt nemâncat doar.. după o să-mi treacă. Cu siguranţă îmi trece...

Încerc să nu mă mai gândesc la Ea..
Nu-mi iese.
Mă apuc şi număr cerealele din castron.
Îmi iese.

În mod stupid înainte de a mă îmbrăca m-am blocat, făceam deja combinaţii de vestimentaţie în imaginaţie ce să port acum.
Mă opresc şi realizez cât de stupid mă port. Sunt ei, amicii mei doar.. tricou alb şi velurii.. e perfect!
Dar parcă pantalonii de bumbac în carouri şi cămaşa de in m-ar prinde mai bine...
Mă opresc iar, realizez, inspir adânc şi îmi duc mâinile pe faţă..
Fie încerc să o ţin pe cea raţională.. dar cu numeroase abateri şi influenţe emoţionale şi chin de concentrare.. fie îmi accept simţămintele emoţionale şi unde ajung, ajung.. în fond sunt doar amici.. persoane fără importanţă emoţională pentru mine.

Mă retrezesc în baie bărbierindu-mă.. lucru făcut cu exact douăzeci şi patru de ore în urmă.. şi ce nu-şi avea rostul acum iar.. dar îmi dădea mie plăcerea aia emoţională pe care am decis să o trăiesc.
Îmi iau cămaşa de in, albă. Stau prea mult în oglindă aranjându-i gulerul ce odinioară se aranja parcă singur..
Reuşesc însă la parfum să nu folosesc mai mult ca deobicei... şi aveam tendinţa asta...



La ieşirea din casă sunt în întârziere.. Da! Eu în întârziere.. care mereu sunt printre primii..

Întru în local şi mă opresc.
Sunt salutat şi răspund la salut.
Mă simt penibil, dacă ospătăriţa m-a privit altfel decât de obicei când m-a salutat, deşi vizibil a încercat să ascundă asta, cum or să reacţioneze amicii mei.. Ce caut aici aşa? Vreau să mă întorc!
Dau să mă întorc şi intră unul din cunoscuţi.
Mă salută şi mă vede nedumerit. Mă întreabă destul de suprins, şi din cauza ţinutei sunt sigur, dacă nu stau la masă cu ei azi.
Un "Ba da, da' trebuie să ies să dau un telefon şi vin" mă salvează.

Ies, aştept trei minute numărate pe ceas şi intru îndreptându-mă direct spre masa amicilor mei.
Unul singur nu îşi ascunde suprinderea cauzată de ţinuta mea.. restul precis au aflat-o de la colegul ajuns după mine şi atâta suprindere cât le-a rămas, o ascund.

"Ceva mai mult chef de viaţă azi" mă salvează şi de data asta.

În sinea mea mă bucur teribil că nu a făcut nimeni analogie la domnişoara de ieri şi la plecarea mea prematură.


Perfect...!
Ea nu e acolo.. sunt liber!
Mă simt liber acum, am scăpat de stresul emoţional avut, însă în sinea mea, ştiu că pentru ea mi-am schimbat vestimentaţia la ieşirea asta.. asta însemnând că o parte din mine încă o vrea în privire.

Într-adevăr, am mai mult chef de viaţă azi, mult mai mult.
Însă oamenii sunt aceeaşi şi subiectele de discuţie aceleaşi, fără plăcere dar necesare.
În scurt timp ne este adusă şi comanda şi entuziasmat de energia ce o am, gust expresso-ul înainte de a pune zahărul în el.
Nu apuc să iau ceaşca de la gură că apare Ea, însă doar cu una din însoţitoarele de ieri..
Mă blochez cu privirea spre ea, Ea îşi îndreaptă privirea spre masa mea parcă căutându-mă iar.. Îmi întâlneşte privirea şi îmi zâmbeşte cu acelaşi zâmbet sorbitor de energie.
Începe să-mi tremure vizibil ceaşca în mână, realizează asta, pentru un moment îi piere zâmbetul, îl afişează înapoi cu un scurt salut din cap şi îşi întoarce privirea spre o masă liberă..

Ştiu că în momentul ăla în care i-a pierit zâmbetul, a realizat cu adevărat ce efect are asupra mea, şi cred că pentru un moment a surprins-o. Iar salutul de după a fost pentru a mă ajuta să-mi revin cred.. Şi eu tot pierdut eram...
Aş fi vrut să ştiu ce era in mintea ei.

Într-un scurt moment de luciditate îmi simt iar corpul lăsându-mă, simţind cum parcă mi se scurge sângele din muşchi, senzaţie adesea trăită la efort muscular intens fără încălzire.

Mă ridic de pe scaun, însă lent pierzându-mi energia, încerc să-l împing dar nu îmi iese şi mă îndrept spre scări însă la pas normal încercând să-mi conserv energia rămasă. Nu reuşesc să realizez ce se petrece la masa mea... defapt mai nimic din jur.. ştiu doar că trebuie să ajung la aer.
Simt că o să pic pe scări.
Mă prind de balustrada de lemn şi apuc să cobor câteva scări şi dau să pic. Mă las pe spate şi simt cum mă prinde cineva de mână şi mă ajută să mă pun în fund pe-o treaptă.
Îmi las capul într-o parte şi simt că încet încep să mă adun.
Dar mult mult mai lent decât când am ieşit afară..
Ţin ochii închişi şi bolborosesc un "sunt ok"

Sunt incapabil de autoanaliză, sunt încă pierdut.

Mă întreabă o voce dacă sunt cu cineva şi dau din cap că nu..
îmi răspunde "stai aici" şi coboară.

Atunci redevin conştient şi inspir adânc şi simt că prind putere.
Cineva vine de sus, coboară scările însă nu mă interesează în momentul ăsta.
Se aşează în fund lângă mine şi cu colţul ochiului îi recunosc sandalele din material textil, deschis la culoare. Este Ea.
Îşi face apariţia un tip din josul scărilor cu un pahar cu apă, urcă treptele până la mine şi îmi zice "eşti mai bine? Ia, bea asta"
Iau paharul şi îl beau.
Nu ştiu ce e dar e dulce tare şi rece.
eu: "Mersi"
El spre Ea: "ai tu grijă de el, da?!" Şi fără să aştepte răspuns îmi ia paharul din mână şi coboară.

Ea: "cum îţi e?"
Eu: "ce îmi faci..." privind-o pierdut pentru o clipă
Părea impresionată la auzul vorbelor mele... Însă necunoscând-o nu am reuşit să înţeleg dacă a fost teatral impresionismul din tonul ei: "Eu?! Din cauza mea?" spus rar şi cu multă emoţie.
Eu cu privirea încă spre capătul scării, dau aprobator, lent, din cap.
Încerca să spună ceva însă cred că şi Ea e pierdută oarecum "Nu am .. că... "
Îi văd mâna ţinând-o pe genunchi. Îmi pun mâna mea peste a ei şi o strâng uşor.
Cu coada ochiului simt cum îşi întoarce capul spre mine..
Mă simt slab dar sigur pe mine.

[...]

Bohemian girl.. (I)

În acelaşi local, aceeaşi masă, acelaşi scaun, aceeaşi amici.

Nu-mi păsa de ele, fie erau cu altele fie cu ei, partenerii lor.
Stând în colţul meu, încercând să fiu mai ferit de fum puteam să văd tot. Puteam să văd chipurile noi, să fac analogii, comparaţii, să-mi definesc propriul concept de frumuseţe, să înţeleg stări de spirit tot mai complexe.

În fond ele nu erau altceva decât un obiect de studiu.

Rar mi se intersecta privirea cu cea a obiectului de studiu.. însă mereu ea era cea care mi-o evita.
Aveam grijă ca nimeni să nu se simtă privit, aşa că după ce eram prins, îmi schimbăm persoana.

Asta până în ziua când şi-a făcut apariţia o Ea. Nu am realizat când a venit, fiind prins în conversaţii cu amicii.

După o scurtă privire în încăpere o văd. Nu o mai văzusem până atunci. Mi-a atras atenţia look-ul sau de persoană boemă, eşarfa albastră cu negru, pardesiu în carouri, nu-mi amintesc culorile însă avea un cordon împletit din şirete albastre şi negre la mijloc, cu vreo 2 - 3 nuanţe de albastru, hand made pare-se, pantaloni strânşi pe picior spre bază, tot ceva culori triste atât cât se vedea pe sub masă şi un pulover pe un umăr, croşetat, larg tare şi foarte pestriţ - parcă singurul ce părea să aibă viaţă din persoana sa.

Nu aveam cum să o sar cu privirea..
Ochii îi erau puternic desenaţi în negru, părul alternând de la scurt la plete până la gât, asimetric aranjat, alb-gri cu şuviţe discrete albastre, cercei mari, disc, tot albastru cu negru - însă un albastru mai deschis, cu gaură descentrată rotundă spre partea superioară..
Avea numeroase mărgeluţe de aceleaşi culori vesele ca ale puloverului, nereuşind însă să le disting numărul şi nici designul individual. Însă păreau asemenea cordonului - hand made.
Unghile îi erau la fel de pestriţ colorate însă doar culori triste ca şi pardesiul, nereuşind nici în cazul lor să îmi dau seama de design şi pattern-ul după care au fost făcute. La fel şi brăţări, multe, colorate şi doar pe mâna stângă. Impresionant însă, nici o podoabă pe degete.

Erau trei fete. şi celalate aveau particularităţi de look faţă de clasicism. Însă doar Ea mi-a atras atenţia, având parcă o aură de persoană fără probleme dar şi fără prea multă fericire. O intelgeam prea puţin să-mi pot da cu părerea.

O privesc îndelung. Fumează. Are gesturi foarte libertine şi neglijente, Zâmbeşte des însă mereu parcă pierdut, îşi focalizează privirea pe fum după ce-l expiră.. Se vorbeşte puţin la masa lor..

Încercând să înţeleg ce gândeşte, ce simte - o privesc cu interes.
Amicii mei deja recurg la ironii subtile la adresa mea.. Dar îmi ştiu slăbiciunile şi mă lasă în pace..

Privirea ei cade lent din fumul de ţigară spre mine. Avea o privire impersonală, nefocalizată. Am presupus ca nu o să mă observe în colţul meu.

Şi se uită spre mine şi eu spre ea, şi eu credeam încă că nu mă vede, că e defapt acceaşi privire pierdută, nefocalizată.
Îmi zâmbeşte lent şi rece parcă m-ar şti de o viaţă.

În momentul ăla mă pierd, realizez că nu mai e nimeni pe direcţia privirii ei şi că numai mie poate să-mi zâmbească.
Involuntar îmi pică privirea pe masă şi mă dau uşor într-o parte ascunzându-mă după unul din amici.
Se dă şi ea într-o parte regăsindu-mi privirea şi afişând acelaşi zâmbet.
Încerc să-i menţin privirea şi să-i zâmbesc însă mă retrag iar după acelaşi amic şi zâmbesc.. doar pentru mine.
Ea nu insistă în a-mi găsi iar privirea.

Stau ceva timp aşa şi reuşesc să mă adun... şi o privesc iar.
Iar aceeaşi privire şi acelaşi zâmbet, iar mă pierd.
Damn!

Stau.
Trebuie să îmi văd de discuţiile din grupul meu şi o să trec peste.
Inima îmi bate puternic şi palmele îmi transpiră. Realizez asta şi încerc să mă mint că nu are legătură cu ea, că e o slăbiciune de moment.

Inspir adânc şi îmi ridic capul, însă stând încă ascuns cumva după amicul din faţă.
Rămân blocat.
Şi-a mutat locul mai în dreapta şi mă priveşte direct.
Eu nu mai am cum să mă ascund.
Mă trec nişte frisoane reci şi simt că mi se taie capacitatea de a raţiona.

Pun mâna pe geacă când încă mă mai puteam controla, zic spre masă că revin imediat şi plec grăbit. Deja tremuram şi îmi simţeam picioarele slăbite. Cobor scările şi ies afară. Mă sprijin de poartă, inspir adânc şi simt cum încep să-mi revin.
Încerc să realizez ce am păţit. Să fie fumul.. să fie expresso-ul.. să fie căldura, toate la un loc?! Dar nu Ea. Ea era doar un catalizator.

Pun mâna pe telefon, sun şi anunţ că nu mă simt prea grozav şi că nu mă mai întorc, ne vedem mâine în acelaşi loc şi aceeaşi oră ca deobicei.

A fost o zi agitată, mă simţeam neliniştit fără să înţeleg motivul, pe stradă parcă mereu o vedeam pe ea cu privirea aţintită spre mine, mă simţeam privit în permanenţă. Nu m-am mai putut concentra la nimic.
Am fost nevoit să mi-o recunosc, Ea mi-e slăbiciunea. Face parte din acelea greu de citit şi conştiente de puterea lor emoţională.

Cu un film bun de seară am reuşit să-mi distrag atenţia cât să nu am probleme cu Ea şi în somn. Dar mâine tot acolo aveam să ajung..

[...]

Orgolii

Când am spus că nu te plac.. am spus-o pentru că ştiam că auzi, pentru îmi era frică să-mi arăt slăbiciunea în faţa ta, pentru că ştiam că o presupui şi pentru că nu-mi răspundeai la ea..

Te vedeam rece, te purtai rece. Nu aş fi putut să-mi recunosc pasiunea ce o aveam pentru tine, dorinţa aia nebună de a te avea prin preajmă, de a-ţi urmări fiecare mişcare şi de a fi sigur că îţi este bine...  Ochi mereu discret conturaţi, unghii mereu albe - mereu cu steluţe asortate cu vestimentaţia, acelaşi mod de a prinde paharul, aceeaşi clamă neagră cu fluturaş însă mereu în altă şuviţă..
Însemna să-mi vând sufletul sperând doar că tu mi-l vei lua şi vei avea grijă de el.. Şi erai rece.. cum aş fi putut să ţi-l dau..

Iar tu trăiai atâtea când te ştiai privită de mine... Şi te ascundeai atât de bine..

Şi eu credeam încă că ai plecat pentru că îmi exagerasem pasiunea pentru tine...

Mi-aş fi dorit să nu fi avut măcar unul din noi acel orgoliu stupid..

Revedere

Era în centru cu el de braţ..
El, un alt nimeni în care mă caută.

Avea un trandafir în mână, un clasic trandafir... Numai eu pare-se ştiu ce îi place cu adevărat..

Eu eram cu refugiul meu, cu gaşca. Doream inelele de ceapă cu coji de cartofi în localul nostru.. dar de data asta nu am mai avut loc.. cuplurile îndrăgostite mai special o zi pe an, ocupaseră toate locurile azi.

Îl ţinea de braţ aşa cum mă ţinea pe mine... şi eu eram cândva în locul lui...

De la gaşcă am aflat că ea m-a observat prima şi a tras de el să meargă, să nu ne întâlnim..
Dar totuşi, privirile ni s-au întâlnit..
Eram pierdut pentru a mia oară în privirea ei... şi ea a simţit asta...
M-a salutat dând din cap şi l-a luat pe el de braţ şi au plecat.

Nu ştiu cine e el, nu cred că el ştie de mine, nu a văzut scena asta.. şi nu-mi doream să o facă, şi nu mă interesează... e doar un alt refugiu peste care o să treacă.

Am crezut că nu va face asta.. am crezut că maturizarea din timpul relaţiei o să-şi spună cuvântul dar... nu... ca majoritatea... şi-a găsit refugiul într-un alt partener pe care precis.. îl amăgeşte că îl iubeşte când de fapt ea încearcă să treacă peste finalul unei relaţii de vis.

Le-am zis lor, găştii, că nu mi-e ok, că plec acasă.. şi că nu am nevoie să fiu condus. De aia e gaşca mea... pentru că îmi poate suporta toanele, pentru îmi înţelege problema, pentru că mă ajută să trec peste.

Şi-am plecat înapoi spre casă....

O să părăsească în curând oraşul... şi o să pot ieşi fără să-mi fie frică că mă pierd iar în mijlocul străzii văzând-o.. O să se întoarcă acolo unde aveam să ne facem viitorul împreună, şi de unde am fugit ca un laş.. am fugit de durerea ce aveam să o port dacă rămâneam..., ştiind că numai acasă mă pot aduna.. Nu mai e atâta prestigiu în ce studiez.. dar cu ea în oraş, oricât de prestigios mi-ar fi fost locul de studii, tot nimic nu făceam.. Înapoi la gaşcă, înapoi acasă... şi departe de Ea.

Sunt un copil.. (III)

[...]

    Deschide energic uşa la cameră, aprinde lumina, o stinge şi mă trage spre patul meu.
Atât cât a ţinut lumina aprinsă am apucat să văd că şi cel de-al treilea pat e ocupat.. şi dacă am văzut bine, tot un cuplu era în el.

    Se descalţă în mers. Avea nişte săndăluţe din material textil în carouri de gri cu vişiniu ce puteau fi uşor scoase din picioare.
Eu nu mai aveam papucii de pe ringul de dans.
    Îmi da drumul la mână, trage pilota violent şi se pune în pat, însă nu îmi dau seama cum, că nu pot vedea în bezna aia. Mă apropii încet să nu o lovesc şi dau de o mână a ei întinsă spre a mă întâmpina.
Realizez că s-a întins normal, de-a lungul. Mă pun şi eu cu faţa spre ea. Trag pilota peste noi şi ea o trage cât să ne acopere de tot.
     Adoptă poziţia fetusului cu mâinile după mijlocul meu.
Îşi desparte picioarele pentru a-mi pune şi eu un picior într-ale ei, ne-prea având loc să mă întind cu picioarele pe lângă ea. Celălalt picior îl pun peste. Mă trage spre ea.
    Capul ei venea undeva la gâtul meu. Ridică capul şi mă sărută pe gât. Stăteam incomod că nu avem cum să îmi poziţionez mâinile.


    Reuşesc să duc o mână pe sub capul ei.. sperând că nu am tras-o de păr cu mişcarea asta.
Cealaltă mână nu reuşesc nicicum să o aşez, Ea e lipită de perete, peste spate nu o pot da, pe gât sau faţă mi-e incomod, .... şi ea realizează asta şi îmi prinde mâna cu mâna ei, îşi plimbă palma până mi-o găseşte pe a mea şi mi-o duce pe fundul ei.

    Mă sărută lent pe gât, eu o mângâi lent pe gât şi coapse...
    Ridica capul şi mă muşcă de bărbie apoi de buze..
    Profit de uşoara ei ridicare pe o mână şi mă învârt sub ea în aşa fel încât să ajungă peste mine. Îi simt un zâmbet fugar când cu coapsa dă peste partea superioară deja ridicată a pantalonilor.
    Îşi duce ambele mâini pe pieptul meu, dar pe sub cămaşă, iar eu îmi las o mână pe fund căutând să-i ridic rochiţa de până sub genunchi, iar cu cealaltă fac lente mişcări pe spate alternând cu ciupiri uşoare, oarecum căutând şi modul de descheiere a rochiţei.

    Se dă într-o parte de pe mine să-mi poată deschide nasurii de la cămaşă.. are mişcări destul de violente.. Cred că zâmbeşte.. are o mimică complexă şi e şi întuneric. După ce-i descheie pe toţi se ridică brusc de pe mine probabil cu dorinţa de a mă ridica şi eu să-mi scot cămaşa. Mă ridic şi imediat îmi trage cămaşa, sucindu-mi un pic mâna, moment în care mă trag un pic. Îşi dă seama şi scapă un "scuze" amuzat.
    Reuşeşte să-mi dea jos cămaşa după un mic ajutor din partea mea după care se calmează brusc. Mă mângâie teribil de lent pe piept sărutându-mă. Rochiţa i-am ridicat-o până să-i pot mângâia fundul direct pe piele dar de descheiat n-am reuşit.
    Înţelege că în poziţia actuală nu reuşesc să trag fermoarul scurt, se ridica înapoi pe mine.
Prind iar fermoarul şi acuma alunecă uşor jos.

    Mă simţeam aiurea, nu ştiam cum se scoate rochiţa. Adică pe cap sau în jos.. La cât era de scurt fermoarul, am presupus că pe jos, deşi avea şi mici breteluţe.
    Dar dau să trag de ea în sus, ea înţelege, mă prinde de mână şi trage în jos un pic, cât să înţeleg. Am presupus bine.. Se ridică pe genunchi până îi trag rochiţa de pe ea pe şolduri, după care îşi ridică un pic picioarele să o pot scoate de tot, moment în care o împing cu mâinile cât merge după care cu picioarele o apuc cumva şi ajutat şi de mişcările picioarelor ei, ajunge la picioarele noastre.

    E atât de bine.. piele pe piele, începem să ne încălzim, să transpiram..

    Duc ambele mâini pe spate mângâind-o şi ba strângând uşor porţiuni de piele, ba zgâriind-o cu unghile-mi scurte. În paralel căutasem sistemul de deschidere al sutienului dar nu avea.. deci cred că îl are în faţă.. Şi continui .. şi câtă plăcere îmi generează.. o simt cum tresare la strângerile mai bruşte sau când fac un gest neanticipat.. trăieşte şi ea..

    Mai duc o dată mâna pe fund să-i simt aşa cum îmi place mie clasicul thong, după care destul de violent o întorc pe spate.
    O simţeam surprinsă.
    Îi prind iar chipul între palme şi o sărut lung şi apăsat.. continui să o sărut, să îi muşc buzele şi mâna dreaptă să-mi plece peste umărul ei şi peste mijloc şi mâna stângă tot chipul i-l mângâia... Îmi las mâna să-mi alunece peste abdomen, să o simt cum se încordează, cum tresare şi cum îi creşte pulsul...
    Mă depărtez de ea cu tot corpul, numai mâinile o mai ating.. mă sprijin apoi cu mâinile în laterale şi mă apuc să o sărut pe gât, ea ridicându-şi capul şi înfigându-şi degetele în părul meu.


    Şi de pe gât încep uşor să tot cobor, să îi urmăresc clavicula dreaptă cu buzele, oprindu-mă în locaşul format la baza gâtului din intersecţia claviculelor şi îi aspir pielea, simţind-o cum se foieşte.. Urc înapoi pe gât cu o urmă subţire făcută cu limba pe care o urmăresc înapoi suflând uşor, ştiind senzaţiile ce le crează.. şi mai ales înţelegând ce înseamnă pentru ea .. - înfigându-şi unghile în spatele şi umărul meu..
    Cobor mai jos cu gura, deasupra sânilor.. şi cu o mână urcând uşor de pe abdomen, îi caut sistemul de deschidere aflat între sâni.. Îmi iese repede, apropiind cele două puncte de prindere şi mişcarea în sensuri opuse am simţit cum s-au decuplat.. şi le-am dat drumul.. făcând uşoare mişcări dinspre buric spre gât printre sâni cu degetele, înconjurând de câteva ori buricul..

    Respiră destul de puternic şi de rapid, în mângâieri îi simt inima bătându-i cu putere.. E a mea.. doar a mea.

    Mâna o cobor tot mai în jos, însă vreau să-i lungesc trăirile ... aşa că o duc pe interiorul coapselor.. şi deşi a depărtat picioarele, nu am schimbat poziţia mâinii, făcând curse de pe o coapsă pe alta, de pe interior spre exterior... Nu durează mult şi mâna ei de pe umărul meu o simt prinzându-mi mâna de pe coapse şi ducându-mi-o lent între picioarele ei, apăsând, mimând scurte mişcări până am început eu să o mişc, urcând apoi pe mână mea înapoi până pe umăr după care în păr.

    Buzele reveniseră înapoi desupra sânilor după ce am rescanat gâtul.. şi am început să-i urc uşor pe sâni.. Sărutam lent, făceam diverse mişcări atingând-o doar cu buzele, sau cu vârful nasului, umezindu-i mici porţiuni de piele după care suflam lent simţindu-i încordările în muşchi, simţind-o tresărind.. şi scăpând involuntare greu perceptibile gemete.
    Mâna îmi era tot acolo, simţind prin materialul subţire unde mişcările-mi să fie accentuate.. însă în continuare lente. Nu ştiu dacă era ea pregătită sau doar degetele mele transpirate..
    Făcea uşoare mişcări din şolduri, din bazin, si mâna din păr tot accelerea violent mişcarea.. parcă dorind să accelerez şi eu mişcările degetelor.. Avea mici spasme în tot corpul..
Dar nu vroiam, vroiam să fie o noapte lungă..

    De pe sâni pe abdomen şi invers, apoi înapoi pe chip, muşcându-i lobul urechii, buzele, muşcându-i şi sărutându-i fiecare părticică de piele..
    Transpirată, spasme necontrolate, respiraţie violentă.. uitasem că o femeie se poate pierde aşa.. uitasem.


    Acesta e unul din momentele alea în care femeia e numai a ta, când simţi cu adevărat că trăieşti văzând cum la mâna ta e fericirea temporară a Ei.. E unul din acele momente în care realizezi că scopul tău în viaţă trebuie să fie unul măreţ, că banala viaţă de zi cu zi e un nimic..
    Ea, epuizată şi energică în acelaşi timp, având cu disperare nevoie de tine, cu pielea deosebit de fierbinte şi transpirată, dezbrăcată atât fizic de haine cât şi psihic de secrete... Ea care te face să te simţi slab pentru ce simţi dar puternic pentru ce faci şi care ... în momentul de faţă ţi-e singura şi cea mai mare slăbiciune..

Prin trăirile lor îmi trăiesc eu fericirea..

[...]

Sunt un copil.. (II)

[...]

Am acel feeling că pot face încă o mutare, simt că poate fi ceva între noi.

    O iau de mână şi îi zic să vină. Nu zice nimic, mă urmează. Intrăm în camera cu scările ce duc la etaj, însă o trag în spatele scărilor. Sunt doi tipi în incăpere, pare-se destul de ameţiţi.
    Ajunşi în spatele scărilor, o prind de umeri şi o lipesc cu spatele de perete.
Mi-e teamă să-i prind chipul între palme, mi-e frică să nu creadă că mă simt prea superior ei.. să nu creadă că sunt doar unul d-ăla care crede că poate avea pe oricine şi care gata!, a cucerit-o şi pe ea.

    Sunt la fel de plin de emoţii ca şi ea, îmi tremură mâinile, şi mă trec frisoane. Nu vreau să vadă asta însă cred că e destul de evident.

    Fetele mai tinerele, se controlează mai greu spre deloc, mi-e mult mai uşor şi mie să trec peste când văd că ele sunt mult mai emoţionate ca mine, dar Ea, Ea îşi controla emoţiile, însă chipul o trăda ce trăieşte.

    "Într-un fel inexplicabil mă atragi" - neputând s-o privesc în ochi.
Îmi pune o mâna pe umăr, gest îndeajuns să îmi dea certitudinea că pot să îi prind chipul în palmă.
Îmi duc mâna dreaptă pe gât, mai apoi pe chip şi cu arătătorul şi degetul mijlociu îi fac conturul vag al buzelor, cu privirea pe urma degetelor.

     Mă strânge uşor de cămaşă cu mâna ce o avea pe umărul meu..
Mintea, corpul şi sufletul îmi sunt praf, .... eram deja pierdut, nu mai tremuram.. inima nu bătea mai repede, însă bătea să-mi iasă din piept, mă furnică tot spatele aşa cum mă furnică atingerile unghilor..
Mă apropii de ea foarte foarte lent. Privirea îmi e focalizată pe buze.
Închide lent ochii şi se apropie şi ea de mine parcă neavând răbdare în ritmul meu.. Închid şi eu ochii, înclin uşor capul şi îi simt buzele..
     Niciunul nu face nicio altă mişcare, avem gurile închise presandu-ne buzele unele de altele.
     Deschide uşor gură şi inspiră puternic ca şi cum şi-ar fi ţinut respiraţia până acum. Mă trec o infinitate de simţiri. Simte asta şi pare să zâmbească. Am ochii închişi încă, încă sunt pierdut, dar îi simt muşchii feţei schiţând ceva.. zâmbet.

    În timpul acelei inspiraţii puternice cu mâna de pe umăr m-a strâns mai tare de cămaşă iar cealaltă a dus-o pe mijlocul meu continuând până pe spate lipindu-mă strâns de ea.
Nu ştiu unde mi-era mie mâna stânga. Probabil atârnând pe lângă mine.
    După ce îşi opreşte inspiraţia, apropiu buzele şi îi sărut buza de sus, timp în care ea mi-o prinde pe cea de jos numai cu buzele iar mai apoi cu dinţii. La scurt timp îi simt şi limba. Ne pierdem în sărut.

    Cineva intră brusc în încăpere şi tresărim amândoi, încetăm sărutul dar stăm cu capul uşor înclinat, atingându-ne frunţile şi nasurile şi simţindu-ne unul altuia respiraţia.
    Scapă un surâs sălbatic scurt şi vizibil controlat spre a-l opri.
Zâmbesc.
    Mă sărută scurt prin atingerea buzelor şi mă ea ea de mână şi mă trage spre scări.

    Urc după ea. Nu ştiu ce e în capul meu, sunt pierdut întru totul, motiv pentru care mă şi împiedic aproape de capătul scării. Ea scapă iar un râs plin de emoţii, de trăiri de moment pe care la fel - şi-l opreşte prin autocontrol. Eu nici nu realizez când mă şi ridic.

    Deschide energic uşa la cameră, aprinde lumina, o stinge şi mă trage spre patul meu.
Atât cât a ţinut lumina aprinsă am apucat să văd că şi cel de-al treilea pat e ocupat.. şi dacă am văzut bine, tot un cuplu era în el.

[...]

Sunt un copil.. (I)

    Abia am ajuns şi eu.
O impresionasem cu un gest făcut cu mult timp în urmă pentru prietenul ei fără să îi cunosc, fapt ce a determinat începerea unei relaţii strânse de prietenie care m-a şi adus aici, aici la ziua ei.

    Nu cunosc pe nimeni, şi oricum în sinea mea, nici nu-mi doresc..
    M-am simţit special pentru atenţia care mi-a acordat-o, eram doar un băiat într-o mulţime, poate un copil aş putea spune., şi totuşi, a avut grijă să mă introducă într-o mică gaşcă deja formată de persoane pare-se - ajunse demult.

    Ca de obicei, n-am reţinut nume, însă am reţinut ochii verzi-căprui a unei domnişoare, formidabili. Avea şi nişte ochelari cu ramă neagră subţire, cu lentile dreptunghiulare, rotunjite la colţuri. Îi accentua frumuseţea ochilor.

    Rochite frumoase peste tot, cămăşi gen hawaii, mărgele foarte pestriţe şi coafuri neglijente, sălbatice, niciun păr prins.. Superb.

    Înţelesesem din mailul invitaţie că tema e "culori şi naturaleţe". Deşi ici colo mai erau oareşce ochi conturaţi sau rimelaţi aşa discret.

    Sărbătorita mă ia de mână şi mă trage pe scări, mă ţin după ea, urcăm la etaj. Deschide uşa în capătul coridorului: "Aici e baia", şi apoi imediat pe cea de lângă dând să spună ceva dar se opreşte. O domnişoară era acolo în faţa oglinzii mici de lângă geam.
    Tind să cred că s-a oprit o clipă din deschiderea uşii în semn de solidaritate pentru fata ce se aranja, ştiind gândirea generală a băieţilor privind fetele ce stau în oglindă.
    Ea nu mă cunoaşte prea bine, nu ştie cât de pasionat sunt în a le privi în astfel de momente.

    Întreabă totuşi spre domnişoara cu pricina dacă deranjează, şi răspunsul îi vine imediat înapoi, "Nu" cu un zâmbet.
    Îmi deschide uşa mai larg să văd toată camera, şi îmi zice ce pat este al meu.. şi că bagajul pot să mi-l pun între pat şi noptiera patului de lângă.

Eu sunt încă cu privirea la domnişoara respectivă care îşi găseşte repede ocupaţie într-o mică trusă cu de-ale ei..

    Sărbătorita se întoarce la mine văzând că nu zic nimic şi apucă să vadă că o priveam pe tipă, întorc repede privirea înapoi spre ea, îmi zâmbeşte, şi zice "Să va fac cunoştinţă". Oarecum, asta mă interesa defapt din ce era în acea cameră.. nu unde o să dorm.

Eu , Ea - Ea , Eu.
Eu: "încântat" zâmbind în stilu-mi caracteristic
Ea: "îmi pare bine" (spus deodată cu mine dar pe un ton slab) şi scapă şi ea un zâmbet fugar după ce îl afişez eu pe al meu.

    Domnişoara proaspăt cunoscută, pare să fie stânjenită oarecum aşa că am preferat să iau atitudine ce să o excludă pe ea, pentru a-i fi ok. "Deci pot să-mi aduc bagajul să mă schimb şi eu?" - spre sărbătorită. "Evident" - păstrându-şi zâmbetul cu subînţeles pe chip.

    Ieşind primul pe uşă, în urma mea vine şi sărbătorita, trăgând uşa după ea.
"Să ştii că-i singură, mi-e verişoară şi e mai mare ca tine, mai timidă dar cred că v-aţi înţelege".

    Nu înţeleg, cum a reuşit să mă citească aşa bine?? Adică doar am privit-o. Ştiu doar câte sentimente se pot găsi într-o privire, însă în egală măsură ştiu şi câţi oameni o pot citi.. prea puţini.

Când ajungem înapoi jos, ea se duce chemată fiind de cineva necunoscut mie şi îmi zice: "te descurci tu.. "
"Sure!"
    Ies din casă, apoi din curte, traversez străduţa aia ce mai bine poate fi numită uliţă, deschid portbagajul maşinii, îmi iau geanta, închid şi mă întorc înăuntru să mă schimb.

    Abia mult după miezul nopţii a început să se încingă atmosfera echivalent după consumul unei apreciabile cantităţi de alcool.

    Am tot socializat, participat la jocuri de grup şi dansat, însă Ea tot acolo stă.
Rog dj-ul cu care deja am socializat prin râs o parte din timp să pună şi ceva muzică mai lentă. Zâmbind: "puştiule, pe care ai pus ochii?"
Eu: "studiez terenul"

    De la următoarea piesă dj-ul se conformează şi pune ceva mai lent, cunosc piesa însă nu-mi amintesc cine o cântă. Vreo 3 - 4 cupluri mai rămân la dans.

    Ea pare pentru o clip să sesizeze muzica nouă. Îmi iau inima în dinţi şi mă duc să o invit la dans, profit de plecarea a două partenere de-a ei de discuţie - una la dans şi alta nu ştiu - afară din încăpere.

    Nu sesizează că mă apropii de ea, pun o mână la spate, mă aplec uşor şi îi întind cealaltă mână: "Îmi acordaţi acest dans?"
    Ea, zâmbind şi apoi lăsând preţ de o clipă privirea în pământ, mă priveşte iar în ochi: "Îmi pare rău, dar nu prea am dispoziţie.. mulţumesc". Mă simt aiurea, încerc să nu par afectat, zâmbesc, îi zic "ok" cu un gest aprobator din cap şi mă fac nevăzut.

    Mai vin încă două melodii de genul. Eu m-am angajat deja într-o altă discuţie legată de biliardul jucat intens de un cuplu lângă noi, însă tot cu ochii discret spre Ea.

În mod fulgerător ridică privirea spre mine, şi văzând ca şi eu mă uit la ea, încearcă pare-se să se facă că se uită la altceva. Zâmbesc. Se vedea teatrul din ochii ei. Reuşisem să îi atrag atenţia. Lucru mai greu de făcut atunci când vizibil eşti mai tânăr, şi o faci prin atitudine nu prin vorbe.

Mă iau cu altele până văd că bate din picior pe ritmul muzicii. Nu ştiam piesa, era ceva mai hippie, mai energică.

Clar trebuie să mai insist. Mă duc iar spre ea, de data asta mă vede că vin, îmi zâmbeşte şi parcă mă aşteaptă să o invit. O invit, însă nu aşa pompos ca prima data, un "dansezi?" rezolvă tot. Îmi răspunde aprobator din cap.
O iau de mână şi mergem spre "ring" (centrul încăperii de dans).
Ajungând pe ring se sting luminile şi rămân doar blitz-urile şi laserele. Sunt sigur că a fost mâna dj-ului special pentru mine.
Ne completam frumuşel la dans, ne-au ieşit chiar şi ceva figuri interesante în care eu trebuia să o prind de mijloc, deşi ne-am mai şi călcat câte un pic.
Însă era foarte ciudat, nu reuşeam să îi disting sentimentele din privire.. nu-i vedeam mimica.

Când s-a terminat, instant a venit una asemănătoare care presupun că tot cu dedicaţie îmi este însă văzându-i ei respiraţia violentă gândesc ca ajunge momentan. Tot de mână o iau şi o conduc înafara ringului. Îi mulţumesc zâmbind. Îmi zice "mulţumesc de asemenea" după care foarte serios si părând afectată "câţi ani ai?".
   Pentru o clipă mă blocasem în faţa unei priviri atât de serioase, de rece, de acuzatoare..
Seriozitate întâlnită numai la fetele mai mari ca mine cu care am avut oareşce trăiri.

Îi răspund... stă o clipă, i se înseninează faţa şi îmi răspunde "pari mai tânăr, pari un copil".
Eu: "sunt un copil, şi vreau să cred că şi tu, doar că unul mai mare".
Îmi zâmbeşte şi mă aprobă din cap cu melancolie pe chip.

Am acel feeling că pot face încă o mutare, simt că poate fi ceva între noi.

[...]

Te las..

Niciodată n-am ştiut ce e în sufletul ei, mereu am crezut-o rece. Însă privirea plină de sentiment pe care a scăpat-o la ieşirea din sală a trădat-o. Pentru prima dată vedeam trăiri emoţionale pe chipul ei.

Am fugit după ea, am prins-o în fugă de mână şi s-a întors spre mine cu lacrimi în ochi şi mi-a spus răstit s-o las în pace.
I-am dat drumul la mână, s-a întors cu spatele la mine şi şi-a pus mâinile în cap, trecându-le prin păr.

Nu ştiam ce să fac, trebuia să o distrag, aveam emoţii puternice.
Am prins-o iar de mână, am întors-o violent spre mine şi la fel de violent am sărutat-o. Scurt!

Nu pot să-mi dau seama dacă mi-a răspuns la sărut, dar a închis ochii. La fel de brusc m-am şi depărtat de ea, fără să-i spun un cuvânt, m-am întors înuntru...

Trei luni

    Trei luni i-au trebuit să-mi spună cât de importantă se simţea când îi deschideam uşile..
şi când îi luam haina de pe ea în localuri şi când intram în casă - şi o ajutam să o îmbrace la plecare..
şi când prietenii care nu o întâlniseră îi spuneau că e întradevăr specială aşa cum le-am povestit eu..
şi când o dată pe lună avea dispoziţia proastă şi eu îi satisfăceam toate dorinţele chiar şi cele nerostite..
şi când îmi convingeam toată gaşca să facem ceva special pentru ea..
şi când eu aveam chef să ne iubim şi ea părea să nu - şi recurgeam la petting..
şi când o luam în braţe şi o sărutam într-un loc aglomerat..
şi când îi aranjam eşarfa sau părul din instinct..
şi când îi ştergeam diversele urme de ceva de pe faţă, la masă când mâncam, cu un şerveţel sau cu degetul mare..
şi când eram în staţie şi ploua şi a trecut şoferul ăla furios prin balta din faţa noastră şi m-am băgat între ea şi baltă în momentul potrivit, şi plin de apă şi ea fără un strop, am sărutat-o - fiind în centrul atenţiei.

Ei i-au trebuit trei luni.. mie o relaţie întreagă..

Emoţii

   Niciodată nu am suportat să îi văd lacrimi în ochi.. poate empatia, poate iubirea, pasiunea pentru Ea, m-a făcut ca mai toate lacrimile să-i fie de fericire, de emoţie pozitivă.

    La început mi-a fost greu să înţeleg de ce îi dădeau lacrimile când după ce ieşeam pe uşa ei, sunam înapoi la sonerie, îmi deschidea, o sărutăm scurt şi apăsat şi fugeam pe scări ca un necunoscut..
    Când îi vedeam lipsa de dispoziţie pe chip şi o luam în braţe şi îi spuneam că nu mai mergem la chef, că mergem în parc să-mi stea în braţe..
    Când după o discuţie oarecum dureroasă pentru amândoi, supărat fiind, foarte lent îmi duceam mâna dreaptă de pe obrazul pe gâtul ei, fără să o privesc în ochi şi la fel de încet îmi înclinam capul apropiindu-l de al ei, cu ochii aţintiţi pe gură. Şi văzând în aceste infernal de lungi şi tăcute momente cum se pierde, cum respiră necontrolat şi îi tremură mâinile..

    Când într-o zi ce trebuia să fie banală îi făceam un cadou şi îi dădeam o floare, spunându-i că "doar pentru că e joi şi pentru că meriţi"
    Când ştia că renunţ la ceva foarte important pentru mine doar pentru a-i fi ei bine, şi eu nu îi spuneam de compromisul făcut..

Şi.. şi nu poţi trăi ceva mai intens decât sărutul unei fete cu lacrimi de fericire în ochi..

Regrete

Aş fi vrut să-i spun că o iubesc atunci când m-ar fi crezut..

'mi-era imposibil să-i spun cât de frumoasă era.. cât îmi plăcea când îşi dădea părul după ureche.. când îşi lipea mâinile de pieptul meu mirosindu-mi gâtul după duş.. cum mă ruga din priviri să o iau în braţe.. cum îşi trecea mâna prin părul meu când ne iubeam.. şi o iubeam!

După ce le pierzi simţi că te-ai pierdut şi pe tine, simţi şi realizezi cât de puţin te cunoşti, cât de mult puteai să oferi, şi cel mai dureros - că nu le poţi aduce înapoi..

Zâmbeşte-mi, sărută-mă şi pleacă!

    Vag aud gălăgie, mi-e cald, mi-e bine chiar, prea bine.
Încep să devin tot mai conştient, deschid ochii - brusc! .. şi zâmbesc.. da, e Ea.
    Caută energic ceva în sertarul de sub oglindă.
    Poartă o rochiţă albă de in, îndeajuns de transparentă pentru a-i distinge urma sutienului, strânsă pe mijloc şi fără mâneci. Mai jos de mijloc nu pot vedea, lenjeria pastelata de pe pat nu mă lasă. Dar imaginaţia mă joacă, îi vede rochiţa până sub genunchi, îi vede gambele perfecte, pielea bronzată, fină, ce aseară era mângâiată cu nesaţ.. şi uşor sub rochiţă, fundul atât de bine conturat refuză să arate mai mult decât o umbră a thong-ului alb ce îl caracterizează...

    Găseşte ceea ce pare a fi un creion de ochi, negru. Instant îşi dă părul pe-o parte cu o mişcare rapidă a capului şi se priveşte în oglindă. Mă vede stând cu ochii aţintiţi spre ea, zâmbind.

    Îmi zâmbeşte, scoate capacul creionului şi se aproprie de oglindă. Cu dexteritatea-i caracteristică, accentuează doar conturul ochiului drept spre capăt, restul pare să-i fi ieşit din prima.
    Preţ de o clipă îşi priveşte serioasă ochii, brusc zâmbeşte şi îmi caută privirea în oglindă.. ştie cât îmi plac ochii conturaţi..

    Găsindu-mi privirea, lasă capul în pământ, intimidată posibil, zâmbind încă.

Încă o privire fugitivă, de data asta directă, fără a se mai folosi de oglindă. Îi zâmbesc asimetric în stilu-mi caracteristic, înclinându-mi capul uşor. Schiţează o emoţie pe chip ce îi este specifică atunci când este luată prin surprindere de atingeri cu feeling.

    Se întoarce instant spre oglindă, ia rimelul din căniţa cu zorzonele, îi desfiletează în grabă capacul şi-şi reduce agitaţia la mişcarea gentilă a periei rimelului de jos în sus, de două ori ochiul drept, de două ori stângul.. şi încă odată dreptul spre exterior. Ridică sprâncenele, clipeşte des şi şterge ceva numai de ea văzut, pe pleoapă, cu arătătorul.

    La fel de agitată pune rimelul înapoi în căniţă, şi ia un ruj fără să se uite, presupun ştiut dinainte. O dată buza de sus şi îl pune înapoi în căniţă. Îşi lipeşte buzele mişcându-le lent în sens opus.
Îşi ridică cu mâinile cumva părul, parcă pentru a prinde volum, deşi... mai frumos de atât nu-mi amintesc să fi văzut. E bucălat, semn al unei încercări de a-l întinde, în originea lui fiind creţ, foarte creţ.

    Este atât de frumoasă, atât de frumoasă cum era şi azi noapte când transpirată fiind, mă privea stând cu capul pe pieptul meu..

    Mă priveşte o clipă, un zâmbet melancolic i se aşterne pe chip, face doi paşi spre pat, se apleacă în mâini, parcă fără a-şi deranja cumva rochiţa impecabilă - se opreşte brusc în faţa mea, fără zâmbet mă priveşte, îşi coboară privirea pe buzele mele.

    Sunt confuz, o privesc în ochi şi încep uşor să înclin capul.. încep să mă pierd.. Îmi apropii faţa de a ei, îi ating uşor nasul cu nasul meu, de mai multe ori.. închide ochii.. Îi închid la rându-mi. Ne atingem buzele.. O muşc de buza de sus, timp in care limba ei îşi caută loc spre a mea.. Mâna mi-a ajuns deja pe gâtul ei, degetul mare făcând mişcări între obraz şi sub ureche.. Are gust de ruj, are gustul ei, are gust de nemurire.

Mereu Ea

De ce să fiu al alteia decât a celei de care sunt îndrăgostit orbeşte.. de să-mi pierd raţiunea în încercarea de a o face geloasă, de ce? Nici nu mă vede!


E în fiecare zi acolo, cu aceeaşi dinţi albi iviţi în zâmbete,
cu aceeaşi ochi căprui, coloare a tuturor dar totuşi niciunii aşa frumoşi,
cu aceleaşi mişcări gentile... să mă atingă uşor pe gât şi pe chip, privindu-mă în ochi cu acelaşi surâs superior şi Da! .. să mă sărute ...
cu aceleaşi mâini finuţe,
cu acelaşi impecabil french,
şi aceeaşi superioritate debordantă...