Sunt un copil.. (I)

    Abia am ajuns şi eu.
O impresionasem cu un gest făcut cu mult timp în urmă pentru prietenul ei fără să îi cunosc, fapt ce a determinat începerea unei relaţii strânse de prietenie care m-a şi adus aici, aici la ziua ei.

    Nu cunosc pe nimeni, şi oricum în sinea mea, nici nu-mi doresc..
    M-am simţit special pentru atenţia care mi-a acordat-o, eram doar un băiat într-o mulţime, poate un copil aş putea spune., şi totuşi, a avut grijă să mă introducă într-o mică gaşcă deja formată de persoane pare-se - ajunse demult.

    Ca de obicei, n-am reţinut nume, însă am reţinut ochii verzi-căprui a unei domnişoare, formidabili. Avea şi nişte ochelari cu ramă neagră subţire, cu lentile dreptunghiulare, rotunjite la colţuri. Îi accentua frumuseţea ochilor.

    Rochite frumoase peste tot, cămăşi gen hawaii, mărgele foarte pestriţe şi coafuri neglijente, sălbatice, niciun păr prins.. Superb.

    Înţelesesem din mailul invitaţie că tema e "culori şi naturaleţe". Deşi ici colo mai erau oareşce ochi conturaţi sau rimelaţi aşa discret.

    Sărbătorita mă ia de mână şi mă trage pe scări, mă ţin după ea, urcăm la etaj. Deschide uşa în capătul coridorului: "Aici e baia", şi apoi imediat pe cea de lângă dând să spună ceva dar se opreşte. O domnişoară era acolo în faţa oglinzii mici de lângă geam.
    Tind să cred că s-a oprit o clipă din deschiderea uşii în semn de solidaritate pentru fata ce se aranja, ştiind gândirea generală a băieţilor privind fetele ce stau în oglindă.
    Ea nu mă cunoaşte prea bine, nu ştie cât de pasionat sunt în a le privi în astfel de momente.

    Întreabă totuşi spre domnişoara cu pricina dacă deranjează, şi răspunsul îi vine imediat înapoi, "Nu" cu un zâmbet.
    Îmi deschide uşa mai larg să văd toată camera, şi îmi zice ce pat este al meu.. şi că bagajul pot să mi-l pun între pat şi noptiera patului de lângă.

Eu sunt încă cu privirea la domnişoara respectivă care îşi găseşte repede ocupaţie într-o mică trusă cu de-ale ei..

    Sărbătorita se întoarce la mine văzând că nu zic nimic şi apucă să vadă că o priveam pe tipă, întorc repede privirea înapoi spre ea, îmi zâmbeşte, şi zice "Să va fac cunoştinţă". Oarecum, asta mă interesa defapt din ce era în acea cameră.. nu unde o să dorm.

Eu , Ea - Ea , Eu.
Eu: "încântat" zâmbind în stilu-mi caracteristic
Ea: "îmi pare bine" (spus deodată cu mine dar pe un ton slab) şi scapă şi ea un zâmbet fugar după ce îl afişez eu pe al meu.

    Domnişoara proaspăt cunoscută, pare să fie stânjenită oarecum aşa că am preferat să iau atitudine ce să o excludă pe ea, pentru a-i fi ok. "Deci pot să-mi aduc bagajul să mă schimb şi eu?" - spre sărbătorită. "Evident" - păstrându-şi zâmbetul cu subînţeles pe chip.

    Ieşind primul pe uşă, în urma mea vine şi sărbătorita, trăgând uşa după ea.
"Să ştii că-i singură, mi-e verişoară şi e mai mare ca tine, mai timidă dar cred că v-aţi înţelege".

    Nu înţeleg, cum a reuşit să mă citească aşa bine?? Adică doar am privit-o. Ştiu doar câte sentimente se pot găsi într-o privire, însă în egală măsură ştiu şi câţi oameni o pot citi.. prea puţini.

Când ajungem înapoi jos, ea se duce chemată fiind de cineva necunoscut mie şi îmi zice: "te descurci tu.. "
"Sure!"
    Ies din casă, apoi din curte, traversez străduţa aia ce mai bine poate fi numită uliţă, deschid portbagajul maşinii, îmi iau geanta, închid şi mă întorc înăuntru să mă schimb.

    Abia mult după miezul nopţii a început să se încingă atmosfera echivalent după consumul unei apreciabile cantităţi de alcool.

    Am tot socializat, participat la jocuri de grup şi dansat, însă Ea tot acolo stă.
Rog dj-ul cu care deja am socializat prin râs o parte din timp să pună şi ceva muzică mai lentă. Zâmbind: "puştiule, pe care ai pus ochii?"
Eu: "studiez terenul"

    De la următoarea piesă dj-ul se conformează şi pune ceva mai lent, cunosc piesa însă nu-mi amintesc cine o cântă. Vreo 3 - 4 cupluri mai rămân la dans.

    Ea pare pentru o clip să sesizeze muzica nouă. Îmi iau inima în dinţi şi mă duc să o invit la dans, profit de plecarea a două partenere de-a ei de discuţie - una la dans şi alta nu ştiu - afară din încăpere.

    Nu sesizează că mă apropii de ea, pun o mână la spate, mă aplec uşor şi îi întind cealaltă mână: "Îmi acordaţi acest dans?"
    Ea, zâmbind şi apoi lăsând preţ de o clipă privirea în pământ, mă priveşte iar în ochi: "Îmi pare rău, dar nu prea am dispoziţie.. mulţumesc". Mă simt aiurea, încerc să nu par afectat, zâmbesc, îi zic "ok" cu un gest aprobator din cap şi mă fac nevăzut.

    Mai vin încă două melodii de genul. Eu m-am angajat deja într-o altă discuţie legată de biliardul jucat intens de un cuplu lângă noi, însă tot cu ochii discret spre Ea.

În mod fulgerător ridică privirea spre mine, şi văzând ca şi eu mă uit la ea, încearcă pare-se să se facă că se uită la altceva. Zâmbesc. Se vedea teatrul din ochii ei. Reuşisem să îi atrag atenţia. Lucru mai greu de făcut atunci când vizibil eşti mai tânăr, şi o faci prin atitudine nu prin vorbe.

Mă iau cu altele până văd că bate din picior pe ritmul muzicii. Nu ştiam piesa, era ceva mai hippie, mai energică.

Clar trebuie să mai insist. Mă duc iar spre ea, de data asta mă vede că vin, îmi zâmbeşte şi parcă mă aşteaptă să o invit. O invit, însă nu aşa pompos ca prima data, un "dansezi?" rezolvă tot. Îmi răspunde aprobator din cap.
O iau de mână şi mergem spre "ring" (centrul încăperii de dans).
Ajungând pe ring se sting luminile şi rămân doar blitz-urile şi laserele. Sunt sigur că a fost mâna dj-ului special pentru mine.
Ne completam frumuşel la dans, ne-au ieşit chiar şi ceva figuri interesante în care eu trebuia să o prind de mijloc, deşi ne-am mai şi călcat câte un pic.
Însă era foarte ciudat, nu reuşeam să îi disting sentimentele din privire.. nu-i vedeam mimica.

Când s-a terminat, instant a venit una asemănătoare care presupun că tot cu dedicaţie îmi este însă văzându-i ei respiraţia violentă gândesc ca ajunge momentan. Tot de mână o iau şi o conduc înafara ringului. Îi mulţumesc zâmbind. Îmi zice "mulţumesc de asemenea" după care foarte serios si părând afectată "câţi ani ai?".
   Pentru o clipă mă blocasem în faţa unei priviri atât de serioase, de rece, de acuzatoare..
Seriozitate întâlnită numai la fetele mai mari ca mine cu care am avut oareşce trăiri.

Îi răspund... stă o clipă, i se înseninează faţa şi îmi răspunde "pari mai tânăr, pari un copil".
Eu: "sunt un copil, şi vreau să cred că şi tu, doar că unul mai mare".
Îmi zâmbeşte şi mă aprobă din cap cu melancolie pe chip.

Am acel feeling că pot face încă o mutare, simt că poate fi ceva între noi.

[...]