Bohemian girl.. (I)

În acelaşi local, aceeaşi masă, acelaşi scaun, aceeaşi amici.

Nu-mi păsa de ele, fie erau cu altele fie cu ei, partenerii lor.
Stând în colţul meu, încercând să fiu mai ferit de fum puteam să văd tot. Puteam să văd chipurile noi, să fac analogii, comparaţii, să-mi definesc propriul concept de frumuseţe, să înţeleg stări de spirit tot mai complexe.

În fond ele nu erau altceva decât un obiect de studiu.

Rar mi se intersecta privirea cu cea a obiectului de studiu.. însă mereu ea era cea care mi-o evita.
Aveam grijă ca nimeni să nu se simtă privit, aşa că după ce eram prins, îmi schimbăm persoana.

Asta până în ziua când şi-a făcut apariţia o Ea. Nu am realizat când a venit, fiind prins în conversaţii cu amicii.

După o scurtă privire în încăpere o văd. Nu o mai văzusem până atunci. Mi-a atras atenţia look-ul sau de persoană boemă, eşarfa albastră cu negru, pardesiu în carouri, nu-mi amintesc culorile însă avea un cordon împletit din şirete albastre şi negre la mijloc, cu vreo 2 - 3 nuanţe de albastru, hand made pare-se, pantaloni strânşi pe picior spre bază, tot ceva culori triste atât cât se vedea pe sub masă şi un pulover pe un umăr, croşetat, larg tare şi foarte pestriţ - parcă singurul ce părea să aibă viaţă din persoana sa.

Nu aveam cum să o sar cu privirea..
Ochii îi erau puternic desenaţi în negru, părul alternând de la scurt la plete până la gât, asimetric aranjat, alb-gri cu şuviţe discrete albastre, cercei mari, disc, tot albastru cu negru - însă un albastru mai deschis, cu gaură descentrată rotundă spre partea superioară..
Avea numeroase mărgeluţe de aceleaşi culori vesele ca ale puloverului, nereuşind însă să le disting numărul şi nici designul individual. Însă păreau asemenea cordonului - hand made.
Unghile îi erau la fel de pestriţ colorate însă doar culori triste ca şi pardesiul, nereuşind nici în cazul lor să îmi dau seama de design şi pattern-ul după care au fost făcute. La fel şi brăţări, multe, colorate şi doar pe mâna stângă. Impresionant însă, nici o podoabă pe degete.

Erau trei fete. şi celalate aveau particularităţi de look faţă de clasicism. Însă doar Ea mi-a atras atenţia, având parcă o aură de persoană fără probleme dar şi fără prea multă fericire. O intelgeam prea puţin să-mi pot da cu părerea.

O privesc îndelung. Fumează. Are gesturi foarte libertine şi neglijente, Zâmbeşte des însă mereu parcă pierdut, îşi focalizează privirea pe fum după ce-l expiră.. Se vorbeşte puţin la masa lor..

Încercând să înţeleg ce gândeşte, ce simte - o privesc cu interes.
Amicii mei deja recurg la ironii subtile la adresa mea.. Dar îmi ştiu slăbiciunile şi mă lasă în pace..

Privirea ei cade lent din fumul de ţigară spre mine. Avea o privire impersonală, nefocalizată. Am presupus ca nu o să mă observe în colţul meu.

Şi se uită spre mine şi eu spre ea, şi eu credeam încă că nu mă vede, că e defapt acceaşi privire pierdută, nefocalizată.
Îmi zâmbeşte lent şi rece parcă m-ar şti de o viaţă.

În momentul ăla mă pierd, realizez că nu mai e nimeni pe direcţia privirii ei şi că numai mie poate să-mi zâmbească.
Involuntar îmi pică privirea pe masă şi mă dau uşor într-o parte ascunzându-mă după unul din amici.
Se dă şi ea într-o parte regăsindu-mi privirea şi afişând acelaşi zâmbet.
Încerc să-i menţin privirea şi să-i zâmbesc însă mă retrag iar după acelaşi amic şi zâmbesc.. doar pentru mine.
Ea nu insistă în a-mi găsi iar privirea.

Stau ceva timp aşa şi reuşesc să mă adun... şi o privesc iar.
Iar aceeaşi privire şi acelaşi zâmbet, iar mă pierd.
Damn!

Stau.
Trebuie să îmi văd de discuţiile din grupul meu şi o să trec peste.
Inima îmi bate puternic şi palmele îmi transpiră. Realizez asta şi încerc să mă mint că nu are legătură cu ea, că e o slăbiciune de moment.

Inspir adânc şi îmi ridic capul, însă stând încă ascuns cumva după amicul din faţă.
Rămân blocat.
Şi-a mutat locul mai în dreapta şi mă priveşte direct.
Eu nu mai am cum să mă ascund.
Mă trec nişte frisoane reci şi simt că mi se taie capacitatea de a raţiona.

Pun mâna pe geacă când încă mă mai puteam controla, zic spre masă că revin imediat şi plec grăbit. Deja tremuram şi îmi simţeam picioarele slăbite. Cobor scările şi ies afară. Mă sprijin de poartă, inspir adânc şi simt cum încep să-mi revin.
Încerc să realizez ce am păţit. Să fie fumul.. să fie expresso-ul.. să fie căldura, toate la un loc?! Dar nu Ea. Ea era doar un catalizator.

Pun mâna pe telefon, sun şi anunţ că nu mă simt prea grozav şi că nu mă mai întorc, ne vedem mâine în acelaşi loc şi aceeaşi oră ca deobicei.

A fost o zi agitată, mă simţeam neliniştit fără să înţeleg motivul, pe stradă parcă mereu o vedeam pe ea cu privirea aţintită spre mine, mă simţeam privit în permanenţă. Nu m-am mai putut concentra la nimic.
Am fost nevoit să mi-o recunosc, Ea mi-e slăbiciunea. Face parte din acelea greu de citit şi conştiente de puterea lor emoţională.

Cu un film bun de seară am reuşit să-mi distrag atenţia cât să nu am probleme cu Ea şi în somn. Dar mâine tot acolo aveam să ajung..

[...]