Orgolii

Când am spus că nu te plac.. am spus-o pentru că ştiam că auzi, pentru îmi era frică să-mi arăt slăbiciunea în faţa ta, pentru că ştiam că o presupui şi pentru că nu-mi răspundeai la ea..

Te vedeam rece, te purtai rece. Nu aş fi putut să-mi recunosc pasiunea ce o aveam pentru tine, dorinţa aia nebună de a te avea prin preajmă, de a-ţi urmări fiecare mişcare şi de a fi sigur că îţi este bine...  Ochi mereu discret conturaţi, unghii mereu albe - mereu cu steluţe asortate cu vestimentaţia, acelaşi mod de a prinde paharul, aceeaşi clamă neagră cu fluturaş însă mereu în altă şuviţă..
Însemna să-mi vând sufletul sperând doar că tu mi-l vei lua şi vei avea grijă de el.. Şi erai rece.. cum aş fi putut să ţi-l dau..

Iar tu trăiai atâtea când te ştiai privită de mine... Şi te ascundeai atât de bine..

Şi eu credeam încă că ai plecat pentru că îmi exagerasem pasiunea pentru tine...

Mi-aş fi dorit să nu fi avut măcar unul din noi acel orgoliu stupid..